xtremefps.ro articol,blog Explorează orașul New York și intră în acțiune acum cu PlayStation și Marvel’s Spider-Man: Game of the Year Edition

Explorează orașul New York și intră în acțiune acum cu PlayStation și Marvel’s Spider-Man: Game of the Year Edition

~ Jucătorii se pot bucura de ediția specială care aduce în plus cele trei capitole din pachetul DLC „The City That Never Sleeps” ~

Sony Interactive Entertainment anunță, cu o săptămână înaintea aniversării de un an a jocului exclusiv PlayStation Marvel’s Spider-Man, o ediție specială Game of the Year, disponibilă acum pe PlayStation Store și la partenerii oficiali ai PlayStation în România.

Marvel’s Spider-Man Game of the Year Edition conține jocul integral, dar și cele trei capitole speciale din pachetul DLC „The City That Never Sleeps”, care pot fi accesate după încheierea acțiunii principale. Pentru fanii care au achiziționat deja titlul, cele trei capitole care aduc experiența completă sunt disponibile pe PlayStation Store.

Marvel’s Spider-Man este unul dintre cele mai populare jocuri exclusive PlayStation, iar de la momentul lansării a fost vândut în întreaga lume în aproximativ 13,2 milioane de exemplare.

Despre Sony Interactive Entertainment

Sony Interactive Entertainment (SIE) este lider global pe piața divertismentului interactiv și digital, prin intermediul brandului PlayStation și produselor și serviciilor oferite sub acesta. PlayStation a reprezentat inovația pe piața de entertainment încă de la lansarea versiunii originale PlayStation în Japonia, în anul 1994. Gama de produse și servicii PlayStation include PlayStation 4, PlayStation VR, PlayStation Vita, PlayStation 3, PlayStation Store, PlayStation Plus, PlayStation Video, PlayStation Music, PlayStation Now, PlayStation Vue, dar și titlurile PlayStation dezvoltate de Studiourile SIE Worldwide. Cu sediul în San Mateo, California, SIE este o subsidiară deținută integral de către Sony Corporation, cu funcții globale și sedii regionale în California, Londra și Tokyo.

„PlayStation” este marcă înregistrată a Sony Interactive Entertainment Inc. „PS4” este marcă înregistrată a aceleiași companii. Blu-ray Disc este marcă înregistrată Blu-ray Disc Association. Toate celelalte mărci aparțin proprietarilor lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *