xtremefps.ro comunicat de presa Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la București

Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la București

București, 14 septembrie 2023

  • CUPRA lansează ȋn România cel de-al treilea showroom CUPRA Garage și, în același timp, al 2-lea în București.Noua locație se află în incinta centrului Porsche București Nord din Voluntari și este concepută drept un spațiu în care cumpărătorul și vizitatorul se bucură de o experiență captivantă, de o viziune explicită și completă asupra mărcii. Aceasta consolidează rețeaua națională și globală a acestui concept de showroom, revoluționând trendurile prezentului și redefinind viitorul după valorile brandului.
  • Brandul CUPRA a cunoscut o ascensiune remarcabilă în cei 5 ani de la lansare, construind o rețea de distribuție puternică, reflectată în cifrele înregistrate pe toate segmentele de modele. Astfel, în prima jumătatea a lui 2023, CUPRA a reușit să vândă peste 600 de unități, consolidând imaginea și prezența brandului în piață.

Brent Valmar – Director General Porsche România, a declarat cu prilejul lansării: „Încă de la început, CUPRA și-a propus să inoveze, să surprindă și să promoveze ineditul și modernul. Funcționalitatea modelelor lansate a făcut ca și pe piața locală să înregistrăm un succes rapid, fascinația clientului pentru noua marcă transformându-se într-o constantă. Astfel, vânzările CUPRA în România au înregistrat, în 2022, o creștere cu 120% față de anul precedent, iar în 2023 prognozăm că vom depăși 1.000 unități CUPRA livrate până la sfârșitul anului. Pentru Porsche România, aceste cifre demonstrează, încă o dată, că ofensiva electrificării este de neoprit și că modelele convenționale, supuse evoluției tehnologice, care oferă clienților o experiență autentică, pot propulsa rapid un brand nou în topul preferințelor clienților. Vorbim de o marcă ce nu țintește neapărat volume, ci o oportunitate de a duce familia brandurilor Porsche România la un alt nivel. CUPRA înseamnă performanță pură, emisii reduse, confort și promisiunea de a face parte dintr-o comunitate unică, care aspiră la branduri iconice. Iar acest brand este pe cale să devină unul iconic, cu un potențial imens.”

Showroom-ul va găzdui gama completă de modele CUPRA, inclusiv cele mai recente lansări și versiuni speciale. Cu ajutorul unor modele precum  CUPRA Formentor, CUPRA Leon sau Ateca, dar și a modelelor electrice CUPRA Born sau viitorul CUPRA Tavascan, cei care-i trec pragul vor avea ocazia să exploreze inovația și performanța într-o manieră unică, urbană, simțind apartenența la o comunitate emergentă.

 Odată cu evoluția tehnologică, cu dezvoltarea tendințelor industriale și minimaliste, dar și cu adoptarea conceptelor de sustenabilitate și economie circulară, a fost nevoie de o schimbare de viziune în ceea ce privește felul în care ne raportăm la un brand nou, precum CUPRA, care stă sub semnul provocărilor și dezvoltării constante. Deși atunci când vorbim despre mașini ne gândim în primul rând la viteză, pentru cei care aleg CUPRA importantă este experiența de a conduce și sentimentul unic de a sta la volanul unei mașini definite de eleganță și îndrăzneală. A treia destinație CUPRA Garage în România inaugurată astăzi vine într-un moment pe care îl considerăm optim, datorită cererii și interesului ridicat pentru această marcă. Ne dorim ca spațiile CUPRA să devină un hub care să reflecte unicitatea la nivel de design, tehnologia, pasiunea și inovația pe care producătorii acestui brand le pun în fiecare produs lansat”, a declarat Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

În doar câțiva ani, CUPRA a creat un impuls de neoprit și este hotărâtă să conducă o mișcare definită de emoție și ambiție, pentru a modela o lume nonconformistă și electrificată. CUPRA are un obiectiv simplu: să construiască mașini care transmit emoție, cu un design deosebit și performanțe impresionante. Marca dovedește că mașinile nu trebuie să fie doar funcționale, ci și captivante.

„CUPRA este o marcă în care am crezut și am investit încă de la început”, a completat Alin Tapalagă, Director General  Porsche Inter Auto. Acum cinci ani, în 2018, inauguram, tot la Porsche București Nord, primul CUPRA CORNER, un format temporar de vânzare, concept revoluționar în sine, dezvoltat pentru un brand nou și necunoscut. De atunci până astăzi am investit peste 500.000 EUR în această marcă, dar la fiecare pas, eforturile și încrederea noastră ne-au fost răsplătite de performanțele foarte bune în vânzări înregistrate de CUPRA.”

CUPRA, constant sub semnul evoluției

CUPRA Garage oferă acum un contact autentic și fascinant cu brandul CUPRA prin noua locație din cadrul Porsche București Nord din Voluntari situat pe Bd. Pipera nr. 2., deschisă sub rețeaua Porsche Inter Auto. Este un spațiu modern, primitor, adecvat pentru descoperirea universului acestui brand. Pe lângă brandurile de mașini, cei care îi trec pragul vor putea achiziționa accesorii realizate cu maiestrie de catre ateliere artizanale: genți, articole de îmbracăminte și încălțăminte, ochelari de soare etc.

Marca se pregătește în prezent pentru cea mai mare ofensivă de produse din istorie, care va începe în 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan și CUPRA Terramar, urmată de CUPRA  Raval în 2025. Aceste noi modele vor permite mărcii să intre pe noi segmente și piețe, contribuind astfel la atingerea obiectivului pe termen mediu de a vinde 500.000 de mașini pe an la nivel global. CUPRA are ca obiectiv poziționarea ȋntre primele 100 cele mai bune mărci globale până în 2030.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *